Esti pe pagina: Acasa › Padurile de foioase › Padurile de foioase

Padurile de foioase

Sub influenţa factorilor de mediu, grupaţi mai mulţi la un loc, arborii pot forma un ecosistem deosebit de complex – PĂDUREA. Aceasta este capabilă să asigure condiţii optime de viaţă pentru alte numeroase plante şi animale.

După persistenţa frunzelor, arborii sunt clasificaţi în:

FOIOASE  - arbori care îşi pierd frunzele în anotimpul rece, cand funcţia de fotosinteză încetează. Fac parte din Familia Angiosperme, deoarece au sămânţa învelită într-un fruct (angio = inveliş; sperme = sămânţa); sunt plantele dominante pe glob în zilele noastre.

CONIFERE sau RĂŞINOASE – arbori cu frunze persistente, aciculare, a căror seminţe sunt libere, neincluse într-un fruct. Fac parte din Familia Gimnosperme (gymnos = gol, dezbrăcat; sperme = sămânţă).

Limita între pădurile de foioase şi cele de răşinoase se situează altitudinal între  600 şi 1300 m, în funcţie de relief, rocă şi microclimat, trecerea între cele două tipuri de păduri făcându-se treptat, prin păduri de amestec. Datorită condiţiilor locale de relief şi microclimă, deseori se produc inversiuni de vegetaţie: coniferele coboară pe fundul văilor iar foioasele urcă pe versanţi în porţiunile însorite.

Pădurile cu frunză căzătoare din Europa sunt specifice mai ales centrului şi vestului continentului, fiind amplasate între taiga (la nord) şi pădurile mediteraneene (la sud).

Odată cu creşterea altitudinii, pădurile de foioase îşi modifică componenţa. În România este valabilă următoarea etajare a speciilor:

1. Stejăretele de stejar pufos (Quercus pubescens) cuprind specii termofile, iubitoare de căldură. Sunt specifice în zonele cu altitudine mică, între 50 şi 250m, cu temperaturi medii anuale de cca 11 grd C şi precipitaţii medii anuale de 400. Iubesc solurile uşoare, formate pe loess, dar pot fi întâlnite şi pe alte tipuri de roci (calcare, marne). Pe lângă stejarul pufos, alte specii forestiere întâlnite sunt: mojdrean (Fraxinus ornus), cărpiniţă, ulm, jugastru, păr şi măr salbatic, tei argintiu, tei alb (Tilia tomentosa), salcâm (Robinia pseudacacia), iar speciile de arbuşti sunt: scumpia, cornul, lemnul câinesc, păducelul, măceşul etc.

            2. Stejărete de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) reprezintă o formaţiune forestieră specifică silvostepei (100 – 250 m altitudine), deci se suprapune podurilor interfluviale largi şi netede din câmpii, dealuri şi podişuri joase, pe soluri loessoide sau nisipoase. Sunt specifice în regiuni cu temperaturi medii de 10 grd C şi precipitaţii de 400 – 500 mm/an Sunt mult mai sărace în specii conexe decât pădurile de stejar pufos.

            3. Pădurile de cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto) au o arie mult mai largă de răspândire, între 50 şi 500m altitudine, caracterizate prin temperaturi de 9-11,5 grd C şi precipitaţii între 500 şi 900 mm/an. Alte specii asociate: arbori - ulm de câmp, frasin, jugastru, arţar tătăresc, măr şi păr pădureţ şi arbuşti – păducel, lemn câinesc, sânger, corn, măceş, scumpie.

4. Pădurile de stejar pedunculat (Quercus robur) sunt larg răspândite în regiunile de câmpie, deal şi podiş, între 250 şi 500m altitudine. Ele reprezintă ultimele porţiuni ale codrilor seculari care împodobeau altădată regiunile joase ale ţării noastre, transformate astăzi în zone agricole fertile.


5. Gorunetele (sau şleaurile de deal) sunt formate din specii forestiere cu mare valoare economică. Exploatările intense şi lipsa programelor de împădurire au diminuat mult suprafata acestor păduri. Caracteristicile climatice agreate de gorunete sunt: temperaturi medii între 7,5 şi 10,5 grd C, precipitaţii medii anuale între 500 şi 8500mm. Compoziţia gorunetelor este dată de 3 specii, toate localizate în dealuri şi podişuri, între 250 şi 650 m (excepţional până la 1000m) altitudine: gorunul balcanic (Quercus petraea subspecia dalechampii), gorunul central european (Quercus petraea subspecia petraea-Mattuschka), gorunul de stâncărie (Quercus petraea subspecia polycarpa). Speciile de amestec din aceste păduri sunt de talie mai mică: jugastru, carpen, măr şi păr pădureţ.

Toate pădurile de stejar sunt luminoase, razele soarelul ajungând până la suprafaţa solului, filtrate printre coroanele arborilor; etajele inferioare ale pădurii abundă în specii erbacee şi arbuşti. Remarcabilă este longevitatea gorunetelor, pădurile din zona de deal şi munte adăpostind arbori seculari, de peste 300-400 de ani.

În amestec cu alte specii sau formând singur suprafeţe de pădure, din zonele de câmpie şi până în munţii joşi este frecvent întălmit mesteacăn (Betula verrucosa).

6. Pădurile de amestec stejar-fag fac trecerea între etajul stejarului şi al fagului, fiind frecvente între 500-700 m altitudine.

7. Făgetele sunt formaţiunile forestiere cu cea mai mare extindere în ţara noastră, acoperind regiunile de dealuri înalte şi munţi joşi. Excepţional pot coborâ până la altitudinea de 100 m şi urca până la altitudinea de 1300m. Datorită expunerii versanţilor şi fenomenelor de inversiune termică, fagul poate fi regăsit chiar în apropierea golului alpin. De exemplu, în pasul Jiu-Cerna, între Munţii Vâlcan şi Retezat, natura a creat o simbioză interesantă prin convieţuirea unui fag şi a unui brad crescuţi laolaltă. Rezultatul a fost denumit fago-brad.

Climatul agreat de pădurile de fag este caracterizat de luminozitate slabă, temperaturi de 6,5-7,5 grd şi precipitaţii de 800-1000 mm/an în zonele montane, iar în zonele de deal, de temperaturi de 7,5-9 grd şi precipitaţii de 650-750 mm/an

România deţine încă cele mai mari resurse de fag din Europa. Predominantă este specia Fagus sylvatica. În sudul ţării apar izolat exemplare de Fagus orientalis şi Fagus taurica. Alte specii lemnoase asociate fagului sunt: paltinul de munte, ulmul de munte, frasinul, tei, alun, corn, soc. La partea superioară a etajului fagului se face trecerea spre etajul de conifere, deci locul făgetelor este luat de pădurile de amestec fag – conifere (brad şi molid).

Dintre animalele vertebrate amintim: veveriţa, jderul, râsul, pisica salbatică, pârşul, căpriorul, mistreţul, lupul, ursul brun, iar dintrenevertebrate: insectele (cărăbuş de pădure, croitorul fagului). Pot fi întâlnite ambele specii de reptile veninoase din ţara noastră: vipera comună şi vipera cu corn.