Esti pe pagina: Acasa › Reproducerea › Reproducerea

Reproducerea

Deoarece liliecii au o largă răspândire pe glob, caracteristicile legate de împerechere sunt diverse. Pentru speciile din regiunile calde ale globului, între masculii şi femelele aceleiaşi specii exista deosebiri uşor de reperat: masculii sunt mai mari, diferenţe de nuanţă ale blăniţei, posibilitatea de a-şi zbârli blăniţa. De asemenea, pot fi şi alte adaptări fiziologice precum mirosul caracteristic al secreţiilor glandelor tegumentare.

Pentru speciile din regiunea holarctică (cea mai mare parte a Europei, Americii de Nord şi a Asiei), recunoaşterea sexelor este mai dificilă, fiind necesară observarea organelor genitale externe. De cele mai multe ori acestea nu sunt uşor vizibile. În stare de repaus sunt ascunse în blăniţa de pe abdomen, sunt acoperite de pliurile membranei aripilor sau, în cazul liliecilor urecheaţi (Plecotus auritus şi Plecotus austriacus), testiculele şi scrotul sunt localizate pe laturile cavităţii abdominale şi ies la exterior doar în perioada de împerechere.

PERIODICITATEA REPRODUCERII, COMPORTAMENTUL NUPŢIAL

În zonele calde ale globului, resursele de hrana sunt suficiente pe toată perioada anului, deci permit reproducerea, naşterea şi creşterea puilor în orice interval. În zonele cu climat temperat, chiropterele nasc în momentul cel mai potrivit al anului pentru ca puii să se hrănească intens şi să poată creşte suficient pâna la intrarea în hibernare odată cu venirea iernii. În aceste situaţii toate etapele procesului de înmulţire (gestaţia, naşterea, alăptarea, deprinderea tehnicilor de zbor şi de vânat de căre pui) sunt scurtate.

Momentul şi periodicitatea împerecherii şunt determinate de caracteristicile climatice şi de abundeţa resurselor de hrana. Astfel, chiropterele au fost clasificate în:

1.Monoestriene (se reproduc doar o dată pe an) – speciile din regiunea holarctică

2.Poliestriene (se reproduc de mai multe ori pe an) - speciile din regiunile calde:

-cu două reproduceri pe an, sezoniere

-cu comportament reproductiv continuu (împerecherea poate avea loc în orice moment al anului)

Speciile poliestriene cu două reproduceri, sezoniere – În această categorie intră câteva specii tropicale din India (aparţinând genurilor Rousettus, Cynopterus, Pipistrellus) şi Africa (Pteroptide).Cele două perioade reproductive se suprapun perioadei de trecere de la un sezon la altul, iar perioada de repaus sexual se manifestă la mascul printr-o regresie importantă a volumului testicolelor.

Speciile poliectriene cu reproducere continuă – Nu sunt dependente de condiţiile mediului de viaţă. În colonii au fost identificate femele gravide care alăptează (specii din genurile Nycteris, Rousettus, Taphozous, Mollus, Carollia, Glossophaga).

Speciile monoestriene, cu o singură reproducere pe an – Împerecherea are loc în timpul toamnei şi chiar al iernii, naşterea puilor avînd loc în intervalul mai – iulie. La naştere puiul trebuie să fie suficint de dezvoltat şi să dispună de timpul necesar pentru creştere şi pentru acumularea stratului de grăsime. Un lucru foarte important pentru toate speciile holarctice, deci şi pentru toţi liecii de la noi din ţară este faptul că ciclul sexual al masculului (spermatogeneza) se încheie cu câteva luni mai repede decât al femelei (ovogeneza).

Fiecare specie are o strategie proprie de împerechere, caracterizată de: tipul de zbor al masculului, zborul de curtare, ultrasunetele emise, frecventarea unor adăposturi false pentru a deruta alţi masculi – potenţiali rivali, impregnarea adăpostului cu secreţii odorifere produse de glandele faciale ale masculului. Împerecherea se realizează între indivizi al aceleiaşi specii. Abateri de la această regulă au fost observate laLiliacul de apă (Myotis daubentonii), care îşi caută partenere şi în coloniile mixte, cu Myotis myotis şi Plecotus auritus (Liliacul urecheat). Împerecherea la această specie se realizează în timpl formării colonei de hibernare sau chiar în timpul hibernării. Acuplarea are loc fără un ritual prealabil deoarece femelele sunt abordate în somn, mușcate și zgâriate pentru a se trezi.

După studiile lui Ransome (1990), în verile calde, în care puii s-au născut devreme și adulții au avut suficient timp pentru a se pregăti de hibernare, la sfârșitul lunii octombrie frecvența de împerechere este de 85%. Contrar acestei situații, dacă puii s-au născut târziu, vara a fost scurtă și rece, iar indivizii adulți nu au acumulat sufuciente rezerve de grăsime, la în ceputul perioadei de hibernare frecvnța de împerechere este doar de 20%.

ÎMPERECHEREA ȘI GESTAȚIA

Maturitatea sexuală pentru chiropterele din zona temperată este atinsă în cel de al doilea an de viață. Prima acuplare are loc după 14 luni. Singurele excepții, sunt Rhinolophus hipposideros și o specie din America de Sud, care se pot reproduce încă din primul an de viață.

Pentru liliecii europeni, împerecherea începe odată cu destrămarea coloniilor de maternitate și cu încetarea alăptării puilor (lunile august-octombrie). Indivizii de ambele sexe nu arată fidelitate pentru un singur partener. Cu cât spermatogeneza este mai intensă, cu atât șansa ca măcar o parte din spermatozoizi să supraviețuiască până în momentul ovulației este mai mare.

După împerechere, sperma este stocată în tractul genital al femelei, unde este păstrată până în momentul ovulației, care are loc, de regula, primăvara (luna martie). În mod normal spermatozoizii ar trebui să fie distruși de sistemul imunitar al femelei. Din contră însă, ei sunt hrăniți de fluidele uterine care conțin cantități mari de glucăză și fructoză. De asemenea, presiunea înaltă a doixidului de carbon dizolvat și proteinele din lumenul uterului, scad la minim cerințele de consum energetic ale spermatozoizilor, realizând imobilizarea acestora.

La începutul primăverii, femelele gestante sunt primele care părăsesc adăposturile de hibernare în căutarea adăposturilor destinate maternității. În perioada de gestație și maternitate, atât mamele cât și puii sunt foarte sensibili la orice fel de activitate deranjantă (zgomote, lumină, modificări ale temperaturii)

Femelele, în perioada de gestație, dar și în cea de alăptare se hrănesc intens pentru a recupera greutatea pierdută în timpul hibernării și în ultima perioadă de sarcină. Timpul alocat hrănirii variază între 2,5 și 5 ore/noapte.

Perioada de gestație variază între 45 și 60 de zile, în funcție de caracterisiticile climatice ale anului și în funcție de specie. Toatespeciile de lilieci holarctici au capacitatea de a încetini sau de a grăbi procesul de gestație. Deoarece în perioada de gestație metabolismul are um ritm foarte susținut și pierderile energetice sunt foarte mari, femelele se grupează căt mai multe laolaltă pentru a-și regla temperatura corpului în colectivitate.


Cea mai lungă perioadă de gestaţie o au femelele Liliecilor vampiri (Desmodus rotundus).

Ciclul biologic al liliecilor din Europa temperată (după V. Decu, D Murariu, V. Gheorghiu)

Tranzit autumnal: masculii se regrupează cu femelele; se acuplează şi se deplasează înspre adăposturile de iarnă. Femelele păstrează sperma în tractusul genital. (Particularitate: la Miniopterus schreibersii însă, după acuplare are loc ovulaţia, fecundaţia şi începutul gestaţiei)

Hibernare: în adăposturile de iarnă continuă acuplările la unele specii. (Particularitate: la Miniopterus schreibersii gestaţia este întreruptă)

Tranzit vernal: femelele încep să se despartă de masculi şi să se deplaseze înspre adăposturile de vară; are loc fecundaţia şi gestaţia.

Maternitate: femelele se regrupează în colonii în adăposturile de vară; se termină gestaţia; femele nasc şi îşi cresc puii până spre sfârşitul lunii august, începutul lui septembrie, când se despart de ei.

MATERNITATEA, CREȘTEREA PUILOR

Pentru naștere și creșterea puilor, femelele formează singure colonii de maternitate, separate de masculi.

La unele specii nașterea se realizează în poziția normală (cu capul în jos), iar la altele femelele se rotesc 180 grd. Imediat după naștere puii alunecă în pliurile membranei dintre aripi și coadă (uropatagiu), ca într-un buzunar. După naștere puii răman circa 2 ore legați prin cordonul ombilical de mamă, aceasta pentru a reduce riscul căderii puilor. Aceștia se agață cu ghearele de blana mamei și caută imediat mamelele pentru a se hrăni.

Majoritatea chiropterelor dau naștere unui singur pui. Totuși, unele specii de Vespertilionidaedau naștere la 2 sau chiar 3 pui. De exemplu, în vestul Europei, Pipistrellus pipistrellus dă naștere unui singur pui, în timp ce în regiunile cu continentalism accentual din E Europei, în cadrul aceleiași specii se nasc frecvent gemeni. Aceasa este rezultatul condițiilor de climă mai aspră, un număr mai mare de nașteri asigurînd perpetuare speciei. De regulă, gemenii sunt născuți de femelele vârstnice.

Un comportament social cu totul aparte a fost semnalat la Pteropus rodricensis (Vulpea zburătoare, specie la care femelele tinere sunt asistate la naștere de alte femele adulte. Glandele mamare sunt situate pe abdomen. Unele specii (Nyctaride, Hipposideros) au și mamele false, cu rolul de a oferi puilor o bună zonă de prindere.

Îngrijirea intensă a puilor este specifică tuturor speciilor, deoarece rata natalității este redusă și foarte fluctuantă în timp, iar rata mortalității este ridicată.

La naștere puii sunt lipsiți de blană, orbi, cântăresc 1/3-1/5 din greutatea adultului, dar au un puternic instinct matern, agățându-se cu ghearele și cu dinții de blana mamei. Ochii puilor se deschid după 3-10 zile, iar după prima săptămână corpul este deja acoperit de păr. După alte 10 zile, cade dentiția inițială și se formează cea definitivă. După 3-4 săptămâni, puii iau primele lecții de zbor, inițial stând agățați de mame, în interiorul adăpoatului. La primele zboruri puii nu pot ocoli obstacolele, de aceea aterizează pe ele. Pentru a se lansa din nou în zbor, se cațără pe pereți cu ajutorul ghearelor.

Femelele din speciile insectivore au un lapte foarte nutritiv, puii fiind alăptați de cel puțin 2 ori pe zi, în intervalele dintre somnul de zi și vânătoare. Perioada de alăptare durează între 4 și 8 săptămâni, în funcție de specie și în funcție de deprinderea de către pui a obiceiului de a vîna.

În timp ce mamele sunt plecate la vânătoare, puii stau adunați laolaltă pentru a-și menține temperatura corporală. Atât mama cât și puiul au simțul olfactiv foarte dezvoltat, căutându-se unul pe celălalt fără a da greș. Dacă puii cad când sunt încă prea mici pentru a zbura, emit semnale sonore pentru a fi reperați de către mame și readuși în colonie. În caz contrar ei mor de hipotermie și inaniție.