Esti pe pagina: Acasa › Zborul › Zborul

Zborul

Chiar si cele mai vechi fosile de lilieci au aripi, ceea ce arata ca au avut intotdeauna deprinderea de a zbura. Pentru aceasta, membrul anterior s-a transformat în aripă. Toate cele 3 segmente (bratul, antebratul si mana) s-au alungit mult și sunt legate prin membrana zburatoare. Membrele posterioare sunt si ele alcătuite din 3 segmente (coapsa, gamba si laba piciorului) cuprinse de asemenea in membrana zburatoare, dar fara a suferi modificari ale dimensiunilor. Liliecii se pot deplasa pe suprafete orizontale sau inclinate, chiar verticale daca se ajuta cu degetul 1 (police), care e prevazut cu o gheara si cu degetele picioarelor.

Membrana zburatoare, numita si membrana alara sau patagiu, este o cuta a tegumentului, lipsita de peri, dar extinsa mult pe partile laterale ale corpului. Ea face posibil zborul deoarece leaga antebratul de membrele inferioare si de coada. Articulatia membrelor permite miscarea acestora la fel ca la pasari.

În timpul repausului liliecii din familia Vespertilionidae isi strang aripile pe langa corp, in timp ce liliecii din familia Rinolophidae isi invelesc intragul corp în aripi.

In functie de specie, liliecii au zborul diferit: ezitant, ca al unui fluture la speciile slab zburatoare, rapid si tintit la speciile bune zburatoare. Zborul pe loc este practicat de liliecii nectarivori (se hranesc cu nectar sau polen), deoarece trebuie sa stationeze in dreptul florilor.

Studiul zborului a fost posibil datorita progresului tehnicii, fiind utilizate inregistrari cinematografice care apoi au fost proiectate cu incetinitorul. Astfel s-a putut observa ca liliecii din specia Myotis realizeaza 12 batai de aripa / secunda iar cei din speciile Pipistrellul si Nyctalus, intre 16 si 19 batai / secunda. Pentru a realiza o intoarcere, liliacul isi strange aripa din partea in care va lua virajul, iar aripa opusa bate mai rapid. Durata unei intoarceri este 1/4 pana la 1/6 dintr-o secunda.
La aterizare, Vespertilionidele aterizeaza cu capul in sus si apoi se intorc, iar Rinolofidele se intorc in aer si se agata direct cu capul in jos.
Cele mai mari viteze de zbor sunt atinse de Tadarida beasilinesis (100 km/h), Miniopterus schraibersii (70 km/h), Nyctalus noctula (50 km/h). Zborul liliecilor se aseamana mult cu al pasarilor rapitoare, deoarece ambele pot sa zboare si sa atace in picaj.
Zborul se invata. La primele lectii puii participa agatati de abdomenul mamelor, in interiorul adapostului. Astfel incearca primele batai de aripi. Cand nu se pot mentine in aer sau aterizarea e gresita, puii sunt recuperati de catre femele. Inainte de a-si lua zborul puii isi rotesc capul de jur impresur pentru a se orienta.
ADAPTARI SENZORIALE – VAZUL, MIROSUL SI AUZUL
Mirosul este cel mai bine dezvoltat le liliecii insectivori.
Majoritatea liliecilor sunt activi noaptea si ziua se odihnesc. De aceea, vazul este dezvoltat, dar nu este vital. El este suplinit de capacitatea de a se orienta prin ecolocatie. Aceasta lipseste doar la megachiroptere.
Auzul este foarte fin. Chiropterele pot sa perceapa atat sunetele (cu frecventa intre 16 – 20.000 Hz), cat si ultrasunete (sub 16 Hz). De fapt, ei percep vibratiile aerului produse de activitatea celor mai mici vietati.
ECOLOCATIA ESTE PROCESUL DE LOCALIZARE A UNUI OBSTACOL SAU OBIECT CU AJUTORUL ECOULUI
In timpul zborului, chiropterele se orienteaza prin receptionarea ultrasunetelor emise chiar de ele. Rinolophidele emit sunetele pe nas, narile fiind prevazute cu formatiuni foliacee (foite) care au rolul de a orienta fascicolul de ultrasunete, iar urechile sunt foarte mobile. Vespertilionidele emit sunetele pe gura. De aceea in timpul zborului tin gura deschisa.