Esti pe pagina: Acasa › Despre Lilieci › Despre Lilieci

Despre Lilieci

Chiropterele reprezintă grupul de mamifere care a fost mai puţin cercetat, în comparaţie cu alte grupe de vertebrate. Aceste mamifere prezintă un interes stiintific deosebit datorita adaptarii perfecte la zbor, prin biologia lor interesantă, prin rolul lor de seamă în combaterea insectelor dăunătoare culturilor şi prin producţia de guano.

În literatura franceză, Liliacul este pomenit încă din secolul al XII-lea, atribuindu-i-se numele de "Chauve-souris”, ceea ce înseamnă "şoarece pleşuv” sau "şoarece chel”. In mitologia clasica greco-romana, Eriniile, (sau Furiile) razbunatoare erau înzestrate cu aripi de lilieci, în latină sunt numite vespertiliones. Dacă pentru Victor Hugo liliacul personifica ateismul si pentru Durer, era emblema Melancoliei, pentru Leonardo da Vinci - prea puţin superstiţios, liliacul a fost modelul maşinii sale zburătoare. El a desenat Legenda lui Icar, înzestrându-l cu aripi de chiropter.

De mult mai multe ori insa, au fost create mituri cu aspecte pozitive legate de viata liliecilor şi a oamenilor. În culturile băştinaşe americane, liliacul este simbolul imortalităţii şi al renaşterii, fiindcă populează peşterile, care sunt considerate treceri către viaţa de apoi. Şi atitudinea asiaticilor faţă de lilieci este complet diferita fata de cea europenilor. Chinezii au făcut din liliac un simbol al fericirii, întrucât apariţia lui, zburând la vremea crepusculului, coincide cu momentul reunirii familiei după o zi de lucru. De aceea, el este considerat aducător de noroc. În arta şi literatura chineză apare foarte des simbolul Wu-Fu ce provine din chineza veche. Iar simbolul utilizat pentru a indica liliacul este identic cu simbolul Fu, care înseamnă noroc. Wu înseamnă cinci, care, la rândul său, face trimitere la cinci elemente fundamentale – pământ, foc, aer, apă, metal. Tot cinci este şi numărul elementelor care conturează ideea de fericire – sănătate, bogăţie, viaţă lungă, noroc, linişte. Lilieci stilizaţi, pictaţi în roşu, simbolizând culoarea bucuriei, înconjoară simbolul prosperităţii.

În mod similar, în Insulele Caraibe şi în Jamaica, populatia locala considera ca liliecii aduc noroc. Utilizând acesată veche credinţă, în Cuba, firma Bacardi (care produce cel mai fin rom) foloseşte de 140 ani un liliac ca emblemă.

Potrivit "Popol Vuh”, în credinţa vechilor maya, liliacul vampir era privit ca un simbol al fecundităţii universale.

Poporul nostru a creat o frumoas legendă despre un fiu de împărat blestemat de o vrăjitoare sa se transforme în şoarece. Speriat de noua lui înfăţişare, prinţul s-a ascuns în biserică. Acolo, fiindu-i foame, a mâncat anafură. Urcându-se clopotniţă, la orele înserării, cand au început să bată clopotele, s-a speriat de zgomot. Dar nu a murit, pentru că a fost înzestrat cu aripi şi a putut să zboare.
Nici şoarece şi nici pasăre, liliacul a oscilat mult timp între aceste două naturi. Încă din Antichitate, Aristotel, în "Studiile naturale", îl include în clasa mamiferelor.

Chiropterele sunt singurele mamifere capabile să execute un zbor îndelungat şi susţinut. Aceste animale, curioase prin înfăţişarea lor, duc o viaţă crepusculară şi nocturnă. Dacă alte mamifere îşi pot trăda prezenţa prin galeriile, cuiburile sau culcuşurile pe care le construiesc, chiropterele rămân bine ascunse, pentru că sunt lipsite de comportamentul de constructori.

Cercetările aprofundate făcute de biologi şi datele adunate de-a lungul anilor ne dau posibilitatea să afirmăm că Ordinul Chiroptera (cheiros =mână, pteron = aripă) cuprinde mai mult de 950 specii.

ORIGINEA CHIROPTERELOR
Nu se pot spune multe din punct de vedere al originii chiropterelor din cauza unei insuficiente cercetări paleontologice.
Cele mai numeroase fosile de chiroptere au fost găsite până acum în depozitele de fosforite de la Quercy – Franţa, în peşterile europene şi în peşterile din Brazilia.

DIETA LILIECILOR DIN ROMÂNIA
Având în vedere tranzitul intestinal foarte rapid al liliecilor, informaţii despre hrana lor se pot obţine studiind excrementele proaspete şi depozitele de guano.
 

În zilele noastre, 2/3 din faună este alcătuită din insecte. Toţi liliecii care trăiesc în Romania şi în Europa sunt insectivori. Primăvara, vara şi toamna, ei au apetit extrem de mare deoarece în perioada de hibernare sunt lipsiţi complet de hrană. De asemenea, liliecii consumă foarte multă energie în timpul zborului. În funcţie de specie, liliecii au preferinţe diferite pentru hrană şi pot consuma coleoptere (gandaci), diptere (muşte, ţanţari), lepidoptere (fluturi), orthoptere (coropişniţe, lăcuste), araneae (păianjeni), hemiptere (ploşniţe), himenoptere (viespe şi furnici), mantidae (călugăriţe) etc. Este foarte important faptul că nu toţi liliecii consumă aceleaşi tipuri de insecte, acest lucru diminuând concurenţa dintre ei şi, în acelaşi timp, nu rămân categorii de insecte care ar putea să se înmulţească în exces. De exemplu, Liliacul de amurg (Nyctalus noctula) vânează insecte din păduri, în timp ce Liliacul comun (Myotis myotis) şi Liliacul urecheat cenuşiu (Plecotul austriacus) se hrăneac cu insecte ce se ascund în frunzişul arborilor din oraşe.

Liliecii tineri (juvenili) consumă mai ales larve şi insecte cu corpul moale (de exemplu, ţânţari).

Cei mai mulţi lilieci ies din adăpost pentru hrănire odată cu înserarea, înainte de căderea întunericului. Dacă vremea este prea rece şi ploioasă, se poate ca în unele seri să nu iasă la vânătoare.

Traiectoria zborului este sinuoasă, pentru a întâlni cât mai multe insecte. Durata zborului de hrănire depinde de resursele de hrană găsite în apropierea adăpostului. Pentru Liliacul mustăcios (Myotis mystacinus) este suficientă o suprafaţă de 250 mp de pădure, în timp ce Liliacul de apă (Myotis daubentonii) are nevoie de o suprafaţă de cel puţin 500 mp.

Studiile au arătat că o colonie de 20 milioane de indivizi din aceeaşi specie a consumat într-o singură noapte 112500 kg insecte, iar pe parcursul celor 3 luni de vară, cca. 13500 tone de insecte.

POLENIZAREA ŞI DISEMINAREA SEMINŢELOR
În zonele tropicale liliecii polenizeaza şi diseminează (datorită tranzitului intestinal rapid) seminţele la peste 300 dearbori şi arbuşti.

Puţini ştiu că polenizarea şi diseminarea seminţelor arborelui de cacao este realizată exclusiv de lilieci, fară de care perpetuarea acestui arbore ar deveni imposibilă. Similar este şi cazul baobabului a cărui floare rezistă doar pe parcursul unei nopţi, timp in care polenitarea este realizată de lileci

Liliecii frugifori (ce se hranesc cu fructe) contribuie la regenerarea şi extinderea pădurilor prin împrăştierea seminţelor de la fructele cu care se hrănesc (avocado, banane, smochine, nuci, alune, mango,guava).

DEPOZITELE DE GUANO
Guano reprezinta acumulările de excremente de la lilieci, în amestec cu argila. Se acumulează în timp, în peşterile populate de lilieci. Bogat în fosfor şi azot, el constituie un excelent îngrăşămant natural.

În Europa s-a exploatat guano din peşterile Mixnitz - Austria (peste 60.000 tone), Karlsbad – SUA, Cioclovina Usacată România - M. Şureanu (în jur de 35.000 tone).

Depozitele mari de guano întreţin o mare varietate de nevertebrate adaptate la viata cavernicolă. Studiul lor poate furniza informaţii paleoclimatice interesante. Spre exemplu, depozitele formate în Peştera lui Adam (în apropiere de Herculane – România), au o vechime de cca 8000 ani.

Guano este implicat şi în geneza unor minerale precum: francoanellit, monetit, collinsit, berlinit, churchit (Onac, 2003).

  

ALIMENTAŢIA UMANĂ
Lilecii sunt utilizaţi în alimentaţia umană. În Timor, Africa, Indonezia, India, lliliecii sunt vânaţi de localnici, costituind o importantă sursă de hrană. În vechile scrieri, se consemnează utilizarea liliecilor ca hrană de către babilonieni. În Insula Guam, liliecii frugivori sunt consideraţi delicatese.

ALTE BENEFICII ADUSE OMENIRII
Liliecii au fost larg utilizaţi în medicina populară.

Încă de pe timpul lui Plinius (anii 23 – 79 î. Hr.) aceştia erau foloşiţe pentru a diminua mâncărimile de piele, durerile de stomac, conjunctivitele, pentru epilare şi ca antidot pentru muşcăturile de şerpi.

Leonardo da Vinci a fost primul care a definit principiile generale ale maşinii zburătoare, ca simbioză între om şi aripa de liliac. Modelul a fost costruit după una din cele 400 de schiţe ale artistului şi expus în zilele noastr într-un muzeu londonez.

Traian Vuia, inginer şi pilot român, a zburat pentru prima oară folosind un aparat cu propulsie pentru a se desprinde de sol. Aripile acestui aparat de zbor au fost inspirate de forma aripii de liliac.

Saliva Liliacului vampir (Desmodus rotundus) are sfect hemolitic, de aceea este utilizată pentru producerea de medicamente necesare pacienţilor care au suferit comoţii cerebrale.

Ecolocaţia a oferit oamenilor modelul construirii unor aparate utilizate de orbi pentru orientar