Esti pe pagina: Acasa › Importanta padurii › Importanta padurii

Importanta padurii

PĂDUREA ~ COMOARA DE LÂNGĂ NOI

Un vechi proverb indian spune:

"Doar după ce ultimul copac a fost doborât, Doar după ce ultimul râu a fost otrăvit, Doar după ce ultimul peşte a fost prins, Doar atunci veţi realiza că banii nu pot fi mâncaţi”

Aşa se adresează, prin glasul unui întelept, un neam de pe acest Pământ, întregii omeniri. Îndemnul la cumpătare, nevoia de a proteja ceea ce natura ne-a oferit este vitală, deoarece pădurea înseamnă: aer respirabil, apă chiar şi în deşert, adieri de vânt nu furtuni şi uragane, biodiversitate.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, 80% din suprafaţa ţării noastre era acoperită de păduri. În prezent, acestora le revine doar 26%. Astfel România se situează sub media europeană şi valoarea ecologică admisă. Remarcabile sunt afirmaţiile silvicultorului M. Drăcea: "Lemnul se poate cumpăra, dar pădurea nu!”si "Ca pădurile unei ţări să poată prospera, ele au înainte de toate nevoie de căldura şi roua inimii omeneşti” (ap. SILVICULTORUL, 1987, COSTEA, 1979).

Pădurile, numite şi "aurul verde” sau "plămânul planetei” sunt cea mai de preţ podoabă a Terei. Pădurea îndeplineşte mai multe funcţii:

Geochimică: Contribuie la circuitul elementelor chimice în natură. Datorită pigmentului verde numit clorofilă, prin fotosinteză, în cadrul procesului de hrănire furnizează oxigen(aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, fiind furnizat de arbori şi arbuşti) şi absoarbe dioxid de carbon (pe care îl stochează în masa lemnoasă alături de alte elemente chimice preluate din sol). La nivelul frunzei, prin procesul de fotosinteză, este captată energia solară şi transformată în energie stocată chimic.

Funcţie antierozională: Rădăcinile arborilor fixează solul, mai ales pe terenurile în pantă, micşorând probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor; împiedică degradarea solurilor prin sărăturare sau înmlăştinire.


Pedogenetică: Contribuie la formarea solului prin: mărunţirea rocilor (acţiune mecanică a rădăcinilor), alterarea rocilor (acţiune chimică), formarea humusului şi asigurarea fertilităţii (prin aportul de substanţă organică).

Funcţie hidrologică: Frunzişul arborilor reţine 40-50% cantitatea de precipitaţii; rădăcinile arborilor afânează solul care poate reţine o cantitate mai mare de apă; pădurea păstrează nivelul ridicat al apei în sol şi calitatea apelor subterane (captările de ape, forajele sunt în zone împădurite); reduce riscul de producere a inundaţiilor

Funcţie climatică: În funcţie de speciile de arbori, de înălţimea şi densitatea lor, pădurea moderează regimul temperaturilor (vara, în pădure este cu circa 2 grd mai răcoare decât în afara ei, iar iarna temperatura este cu 1,7 grd mai ridicată în interior decît la exterior); datorită evapotranspiraţiei intense, deasupra pădurii se crează un curent de aer umed, ascendent, care sporeste nebulozitatea; se modifică repartiţia precipitaţiilor şi creşte local umiditatea; reduce viteza vântului; păstrează un timp mai îndelungat stratul de zăpadă: diminuează cantitatea de radiaţie ajunsă la sol deoarece o absoarbe în procesul de fotosinteză.


Funcţi biologică/ ecologică: Constituie izvoare de biodiversitate. Permite perpetuarea speciilor şiconservarea genofondului - Numeroase specii de plante şi animale au dispărut datorită defrişării pădurilor sau datorită incendiilor. Padurile oferă adăpostşi sursă de hrană. Permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice (Exemplu: fructe şi seminţe – şoareci – vulpe şi şoim; frunziş – păduchi de pom –buburuze - piţigoi).



Funcţie antipoluantă/ Sanitară: În cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha de pădure absoarbe anual, circa 16 tone CO2 şi produce 30 tone O2. Arborii reţin şi praf, alte gaze poluante (oxizi de sulf, oxizi de azot, compuşi ai plumbului) provenite de la industrie sau de la transporturi. Doar incendiile afectează în fiecare an circa 12-13 mil ha pădure, în atmosferă ajungând astfel cantităţi impresionante de CO, CO2 şi gudron.

Educativă / Ştiinţifică:Ecosistemele forestiere, în special codrii seculari / pădurile virgine, au calitatea de model de adaptare la variaţia factorilor de mediu pe termen lung, prin corecta dimensionare a funcţiior şi structurare funcţională: lanţuri trofice complexe şi lungi, reînoireacomponentelor populaţiilor, flexibilitatea cenotică. Genofondul valoros permite înfiinţarea de arii naturale protejate, favorizând protecţia speciilor de plante şi animale rare, endemiceau ameninţate cu dispariţia.ice peciilor de litatea cenotică. Genofondul forestier constituieta dimensionare a funcţiiorer () sau ameninţate cu dispariţia. Pentru generaţiile viitoare, codrii seculari şi pădurile virgine din Romînia constituie un martor istoric a ceea ce au fost pădurile de altădată din zona temperată.


Estetică/ Peisagistică şi Recreativă: Pădurile rup monotonia peisajului lipsit de vegetaţie forestieră. Terenurile degradate datorită mineritului, depozitării de deşeuri, terenurile afectate de eroziune, sunt reabilitate prin împădurire. În regiunile temperate, în funcţie de anotimp, pădurile oferă un peisaj mereu în schimbare. Culorile pe care le îmbracă, liniştea, aerul nepoluat, peisajul sunt motive sufuciente pentru a atrage turişti.

Socio-economică: Pădurea oferă numeroase resurse regenerabile dacă sunt exploatate durabil: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale. Exploatarea lemnului şi utilitarea sa in tipografii, pentru construcţii şi mobilă, a impus nevoia de a recicla. De exemplu, pentru o singură ediţie a cotidianului „Le Monde” sunt necesare 160 ha de pădure de molid. Pădurea are şi o semnificaţie istorică, de ea fiind legate importante momente importante ale devenirii neamului, dar şi culturală, multe din operele literare şi muzicale fiind legate de ea.

PĂDUREA NATURALĂ VERSUS PĂDUREA PLANTATĂ

Europa este continentul cel mai puternic afectat de activităţile umane. Totuşi, datorită localizării sale predominant în climatul temperat, pădurea poate fi considerată încă cea mai importanta componentă a peisajului. Un indicator al vitalităţii pădurii este faptul că biotopul acesteia constituie adăpostul pentru cel mai mare număr de vertebrate (mamifere, păsări, reptile şi amfibieni) de pe continent.

Schimbările suferite de păduri în ultimele secole (ca extindere, compoziţie) au dus la dispariţia a numeroase specii si la periclitarea existenţei altora. Acest fapt este valabil mai ales pentru speciile din vârful piramidei trofice – carnivorele mari şi păsările de pradă. În prezent procentul speciilor de pădure considerate ca fiind periclitate este de 20-50% pentru mamifere şi 15-40% pentru păsări. Situaţia se prezintă aproape la fel de dramatic pentru speciile de licheni, muşchi şi plante vasculare.

Articolul 10 al Convenţiei privind Diversitatea Biologica încurajează utilizarea durabilă a componentelor duversităţii biologice. În cazul pădurilor, această utlizare va fi asigurată sub forma mangementului durabil al pădurilor. Definiţia ,,mangementului durabil al pădurilor” a evoluat de-a lungul timpului în nevoile societăţii. Reglementări cu privire la echilibrul între producţia de lemn şi recoltare pot fi găsite încă in1667, in ,,ordonaţă” dată de Colbert in tmpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Prima menţionare atestată documentar a cuvântului ,,durabilitare” în raport cu pădurea a apărut la începutul secolului al 18-lea. În 1713, în oraşul minier german Freiberg, autorităţile locale din industria mineritului au cerut lucrătorilor forestieri să respecte ,,producţia forestieră anuala durabila”.

Din punct de vedere al dezvoltării durabile, aceasta presupune ,,Administrarea şi exploatarea pădurilor şi a terenurilor împădurite de asa maniera încât să se menţină biodivesitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea şi potenţialul lor de a îndeplini atât în prezent cât şi în viitor, importante funcţii ecologice, economice si sociale la nicel locel, naţional şi global şi să nu producă daune altor ecositeme” (definiţie adoptată la Conferinţa de la Helsinki/din 1993/,,rezoluţia H1 ”).

Pracul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina este clasificat ca sit Natura 2000 prin baza legislativă ce o constituie Directivele 79/409/EC (,,Directiva Păsări”) şi 92/43/EEC (,,Directiva Habitate”). Conform Directivei Habitate, scopul reţelei Natura 2000 este de a stabili un ,,statut de conservare favorabil” pentru habitatele şi speciile considerate a fi de interes comunitar. Conceptul de ,,statut de conservare favorabil” al habitatelor forestiere este definit în articolul 1 al directivei habitate în funcţie de dinamica populaţiilor de specii, tendinţe în răspândirea speciilor şi habitatelor.

Astfel, în siturile forestiere nu se fac defrişări pe suprafeţe mari, nu se schimbă forma de utilizare a terenului, nu se înlocuiesc speciile indigene de arbori cu alte specii exotice, nu se fac activităţi de gospodărie a pădurilor, aceste fiind lăsate să evolueze în sistem natural.